Vrei sa te muti cu chirie? Daca esti din provincie si este prima oara cand iti cauti un apartament sau o garsoniera de inchiriat in Bucuresti, cu siguranta te intrebi si care sunt costurile totale asociate inchirierii.
Pentru a sti la ce costuri sa te astepti odata cu semnarea contractului de inchiriat, iti vom da ca exemplu o situatie concreta cu niste sume fixe.
Costurile pe care trebuie sa le iei in calcul la semnarea contractului
Sa ne imaginam ca ai gasit o garsoniera de inchiriat in zona Dristor care se potriveste cu ceea ce cauti tu. Ai facut vizionarea, iti place proprietatea si vrei sa semnezi contractul pentru a te muta cat mai repede in locuinta.
Proprietarii inchiriaza garsoniera cu pretul lunar de 250 de euro.
A. Daca ai apelat la serviciile unui agent imobiliar pentru inchirierea garsonierei, costurile care trebuie luate in calcul odata cu semnarea contractului sunt:
- Avansul
- Depozitul sau garantia
- Comisionul
Avansul este prima suma de bani pe care o vei preda proprietarului la inceputul contractului. Sa presupunem ca ai inchiriat proprietatea incepand cu data de 1 iulie. Practic, vei plati acest avans pentru achitarea lunii 1 iulie – 1 august. De regula, avansul este echivalent cu costul lunar al chiriei, deci in situatia prezentata, 250 de euro.
Depozitul (sau garantia) reprezinta suma de bani pe care o vei plati proprietarului ca asigurare in cazul unor stricaciuni cauzate de tine. De exemplu, daca ai rupt un obiect din locuinta, reparatia acestuia se va face din garantia pe care ai oferit-o la semnarea contractului. Si garantia este de regula echivalenta cu suma pe care o platesti lunar la chirie. Asadar, in cazul nostru, mai adaugam pe lista cheltuielilor inca 250 de euro.
Foarte important! Proprietarii sunt obligati sa-ti returneze garantia intreaga la sfarsitul expirarii contractului, daca nu ai adus nicio stricaciune care a necesitat reparatie pe parcursul sederarii tale in locuinta. In cazul in care a fost nevoie de reparatii care au intrat in responsabilitatea ta, din garantia initiala pe care ai oferit-o se va scadea costul reparatiilor si ti se vor restitui restul de bani.
Comisionul este suma de bani pe care o vei plati agentiei care te-a ajutat prin serviciul de inchiriere. Comisionul poate varia de la agentie la agentie, insa majoritatea agentilor imobiliari solicita un comision de 50% din pretul de tranzactionare. In cazul de fata, vei plati 125 de euro comision catre agentie.
Adunand toate aceste cheltuieli, in cazul exemplului nostru, la semnarea contractului vei plati 250 de euro avans + 250 de euro garantie + 125 de euro comision catre agentie.
B. Daca ai inchiriat proprietatea fara implicarea unei agentii imobiliare (direct de la proprietar), vei avea de platit avansul si depozitul.
De cele mai multe ori, atat avansul cat si depozitul sunt echivalente cu costul unei chirii lunare, insa situatia nu este mereu aceeasi. Ti se poate solicita de catre proprietari o garantie mai mare decat costul chiriei, iar acest lucru se intampla de regula pentru vile / case, ori proprietati amenajate premium.
Esti chirias? Vrem sa auzim parerea ta: care crezi ca sunt cele mai bune zone de locuit in Bucuresti, in calitate de chirias?
Pana la urmatorul articol, fii la curent cu ultimele noastre postari pe social media. Urmareste-ne pe Facebook!